S-au scris zeci
de mii de cărţi şi poate sute de mii de articole. Şi-au spus părerea filozofi
sau oameni simpli. S-au băut probabil milioane de cafele şi pahare de vin în
jurul aceleiaşi discuţii.
Ce atrage
succesul şi mai ales ce face ca reuşitele să vină unele după altele?
Dacă ar trebui să
alegi, ai lua cina cu un om de succes sau cu o persoană fără prea multe
realizări? Răspunsul este evident, chiar dacă propria noastră conştiinţă nu ne
lasă să recunoaştem. Orice persoană care a demonstrat că se poate şi că poate
va atrage oportunităţi. Numeşte-o legea atracţiei, legea universului sau regula
nescrisă a societăţii. Nici nu prea contează dacă este o conspiraţie cosmică
sau pur şi simplu o schimbare de atitudine care facilitează networking-ul şi
care atrage oameni de valoare lângă tine, dar ea există şi influenţează
destinul oricărei persoane care vrea mai mult şi care a reuşit să treacă de
acel prim pas.
Reuşitele
au darul de a părea mereu simple din afară. Opinia publică se înfruptă doar din
rezultate şi vede numai produsul final a ceea ce au fost probabil sute sau mii
de ore de efort şi nenumărate sacrificii. Cât de aproape ai fost de eşec?
Puţini ştiu şi pe foarte puţini îi interesează.
Orice faptă şi
reuşită pleacă de la o idee, dar chiar şi cel mai ambiţios om de pe pământ
poate fi descurajat dacă eforturile sale nu sunt încununate de succes mai
devreme sau mai târziu.
Să privim şi din
alt unghi. O reuşită poate îmbărbăta şi cea mai pesimistă persoană. Dându-ţi
încredere în forţele proprii, pleci la drum cu energie nouă, înzecită şi
planuri de viitor mai mari. Ai curaj să ţinteşti luna sau chiar mai departe.
Ţi-ai demonstrat că se poate şi îţi vei demonstra că poţi şi mai mult. Şi,
deloc surprinzător, cât mai curând vine o nouă reuşită, care parcă s-a
materializat din neant, dar care se sprijină pe o piramidă de eforturi şi ore
dedicate sau nedormite.
Mintea creează
oportunităţi, se spune, iar o minte alimentată cu efectele pozitive ale unui
vis atins sau ale unui plan care şi-a atins scopul poate transforma cel mai
arid deşert în pământ fertil.
Succesul are nevoie
însă de combustibil, ca un motor de supersonic. Idei noi, ţeluri noi, planuri
pentru a merge mai departe. Altfel, vei plana, poate, o vreme, de la înălţimea
la care te-ai ridicat, dar în cele din urmă vei ateriza acolo de unde ai
plecat: la nivelul celor care nu îndrăznesc să zboare.
de Corina Mihai, Managing Partner Yes Events