miercuri, 4 aprilie 2012

Personalitati si caractere speciale


Ii gasesti peste tot. La job, printre amicii si prietenii tai, chiar si in familie. Despre ei spui ca te imbolnavesc. In prezenta lor simti ca iti vine sa iti iei lumea in cap.  Viata alaturi sau cu astfel de persoane este, cu siguranta, grea. De aceea este mai mult decat important sa stii cine sunt aceste persoane, cum sa te comporti, cum te poti proteja langa ele. 

Persoanele toxice fac rau celor din jurul lor. Fie ca se plang, se victimizeaza, fie ca le este greu sa comunice cu cei din jur sau, dimpotriva, cred ca stiu totul, ca pot totul, inclusiv a-ti impune si tie dorintele lor sau a te trada, prezenta acestor persoane te va irita la inceput. Te va enerva mai apoi, pentru ca la final sa simti ca te-a imbolnavit. Sanatatea si starea ta de bine pot fi serios afectate de astfel de persoane. Mai ales atunci cand esti nevoit sa interactionezi zilnic cu ele, sa traiesti sau sa lucrezi impreuna cu ele. Ce-i de facut? Anumite lucruri (a se intelege anumite persoane) nu pot fi ocolite. Un sef, un coleg de birou, un membru al familiei... cum sa faci abstractie de ei? Ideal ar fi sa ocolesti aceste personaje. Sa te indepartezi de ele, sa le excluzi din cercul tau. Daca lucrul asta nu este posibil, atunci trebuie sa inveti sa interactionezi cu ele.
Cand esti obosit, ocupat sau apasat de diverse probleme, ultimul lucru de care ai nevoie este cineva care se plange de ce i s-a intamplat / de ce nu i s-a intamplat. De viata, in general. Plangaciosul este un mare consumator nu doar al timpului celorlalti, ci si a energiei lor. Daca iti trece prin minte ca problemele lui ar merita sprijinul tau, s-ar putea sa te inseli. Pentru ca plangaciosul doreste sa atraga atentia mai mult decat sa fie ajutat. Pentru a nu cadea in capcana lui, nu intra in prea multe discutii cu el. Iar daca totusi vrei sa il ajuti, nu ii plange de mila, ci spune-i direct parerea ta incurajandu-l. Insa nu te baza prea tare pe faptul ca s-ar putea schimba. Indiferent de cat de bun confident i-ai fi.Desi la prima vedere n-ai spune ca au ceva in comun cu persoanele toxice, exista anumite persoane amabile care pot fi un mic pericol pentru tine. Aceste persoane sunt calme, dragute, iti sar in ajutor chiar si atunci cand lucrul asta le impovareaza. Pana aici nimic nu ar suna periculos pentru tine. Si totusi lucrurile nu stau asa. Pentru ca, in timp, emotiile, frustarile se acumuleaza si in final persoana cuminte si amabila poate rabufni ca un adevarat vulcan. Si acesta este momentul in care colegul sau amicul saritor se transforma intr-o persoana toxica. Ce vei auzi in momentul cu pricina va fi o revarsare de energie negativa. Dinspre persoana cu pricina spre tine. In privinta persoanelor autoritare, dure, care se impun in fata celorlalti intimidandu-i si chiar umilindu-i, nu exista niciun dubiu. Sunt toxice. Nu este nevoie ca o astfel de persoana sa iti fie sef. Cu mare usurinta poti observa faptul ca persoanele care vor sa detina controlul, sa conduca, pot fi soti, iubiti, prieteni sau colegi. In relatia cu astfel de oameni este foarte important sa stii sa reactionezi de asa maniera incat starea ta interioara sa nu aiba de suferit. Vorbim despre persoane care pot crea adevarate probleme de sanatate celor din jurul lor. Este important de stiut ca indiferent de cat de mult ai gresi, in spatele acestui comportament se ascund cauze ce tin de celalalt, nu de tine. Daca nu poti ocoli persoanele de acest tip, daca nu le poti scoate din cercul tau de prieteni, de cunostinte, detaseaza-te mental de ele. Exercitiile sau activitatile de relaxare, existenta unui prieten apropiat sunt necesare cand ai in familie sau in mediul tau astfel de persoane. Trebuie sa te indepartezi mental de ele, sa nu lasi ca vorbele sau actiunile lor sa te atinga emotional. Si sa nu te arati intimidat in fata lor.La fel de des intalnite sunt si persoanele care par a sti totul. Nu admit sa fie contrazise, dialogul nu isi are loc in expunerile lor. Indiferent daca au sau nu dreptate, sunt agresive cand isi sustin ideile. Dreptatea incepe si se termina la ele. Cum ar trebui sa te porti cu ele? Sa nu le iei in serios sau, daca doresti o discutie cu ele, sa fii atat de bine informat incat sa ii poti face fata cu brio. Persoanele inchise in ele, care comunica greu cu ceilalti, nu fac parte cu siguranta din categoria celor a caror prezenta ti-o doresti. Este dificil sa lucrezi cu ele. Vorbesc putin, iar daca le atragi atentia in public, risti sa se inchida si mai mult in ele. Nu lasa situatia asa. Incearca o discutie in particular cu persoana respectiva, pastrandu-ti calmul. Va trebui sa te inarmezi cu multa rabdare. Fireste, daca iti doresti sa schimbi lucrurile. Daca nu esti inzestrat cu abilitatile necesare, renunta. Vei iesi stors de energie dintr-o discutie cu o persoana de acest tip. 
Din prezentarea persoanelor care ne pot da dureri de cap nu puteau lipsi cei care tradeaza. Ii stii. Exista numeroase variante cand vorbim despre ei. Cel mai bun prieten care te tradeaza, colegul de job care isi asuma rezultatele pozitive ale muncii tale. Persoanele astea sunt cu adevarat toxice si asta pentru ca sunt persoane apropiate care te cunosc bine si in care ai incredere. De aceea este important sa nu acorzi celor din jurul tau prea usor increderea. Daca este vorba despre un prieten, tradarea este sinonima cu pierderea increderii. In cele mai multe dintre cazuri, prietenul tradator va fi eliminat din cercul tau de amici. Mai greu va fi daca tradatorul este un coleg. In acest caz nu te arata intimidat si nu evita o eventuala confruntare cu el. Important este sa nu vorbesti in termeni negativi despre el pentru ca ai nevoie de suportul celorlalti. 
La fel de toxice sunt si alte personaje. Fata, baiatul, nepotul... ruda sefului, fata, baiatul profesorului. Cu personajele astea te-ai intalnit cel putin o data pana acum. Sunt cei care sar etape. Sar direct in joburi bune, pozitii caldute, note mai putin meritate. Si la fel de toxici ca ei, mai ales daca te afli inca pe bancile scolii, suntcopiii de bani gata. Cu ei nu vei putea gasi prea usor subiect de discutie. Pentru ca au totul pe tava. Si nu impart acelasi sistem de valori cu tine. Le incadram in categoria persoanelor toxice. Pentru ca simti ca iti fac viata un chin.

Niciun comentariu: