vineri, 17 august 2012

Chiar am devenit un adult ?


Am crescut sunt om mare, nu mai sunt un copil. 

Am abonament ( chiar nenumarate), merg la serviciu, am carte de munca, salariu, chirie si facturi de platit. Am iubit, am pantofi multi si haine de care ma tot plictisesc.
Nu fumez, nu beau cafea,incerc sa nu mananc E-uri, uneori junk-food si briose, dar fac sport consecvent.
Am CV, iar pe el figureaza numele meu in dreptul unor functii importante, la ziare si reviste mari. Am cateva reusite reale, am si o groaza de esecuri.
Am cerc de prieteni, am cunostinte, am relatii cu o multime de oameni. Unii ma respecta si ma pretuiesc, altii ma invidiaza, iar altii probabil ca nu dau doi bani pe mine.
Am trasaturi de caracter bine definite. Stiu sa vorbesc frumos, sa fiu politicoasa, ma straduiesc sa fiu onesta si corecta si sa-mi indeplinesc cu bine toate obligatiile, sa fiu o draguta. Dar stiu sa ma apar cand sunt atacata si am invatat sa fiu si rea; uneori, imi dau seama, ca nu e tocmai momentul potrivit.
Am pornit in viata cu rezistentele bine infipte in panoul de comanda si culmea, intre timp, mi-au crescut si mai multe butoane de functionare, in loc ca cele existente sa se strice. Sunt un bun robotel in societate. Full-option, as zice, dar poate ma supraestimez :). Daca asta a trebuit sa devin, am devenit...
Dar, uneori, se face liniste acolo, inauntru. Pret de cateva clipe, nu mai aud si nu mai vad nimic. Mai intai tresar, caci nu sunt invatata cu tacerea. Ma cam pune pe ganduri, ma cam irita si ma prefac ca n-o inteleg. Doar cateodata am curaj s-o privesc in ochi. Ochi de copil suparat, care se uita intrebator si cu repros. Iar cand il privesc mai atent, vad ca are obrazul patat de urma unei lacrimi.
Rareori ma straduiesc sa-l inveselesc si reusesc sa-l imbunez. Stiti ce fac, de cele mai multe ori? Il las acolo, in penumbra unui colt, sa planga in continuare,isi va reveni.
N-am timp de prostii, doar sunt om mare...

miercuri, 4 aprilie 2012

Personalitati si caractere speciale


Ii gasesti peste tot. La job, printre amicii si prietenii tai, chiar si in familie. Despre ei spui ca te imbolnavesc. In prezenta lor simti ca iti vine sa iti iei lumea in cap.  Viata alaturi sau cu astfel de persoane este, cu siguranta, grea. De aceea este mai mult decat important sa stii cine sunt aceste persoane, cum sa te comporti, cum te poti proteja langa ele. 

Persoanele toxice fac rau celor din jurul lor. Fie ca se plang, se victimizeaza, fie ca le este greu sa comunice cu cei din jur sau, dimpotriva, cred ca stiu totul, ca pot totul, inclusiv a-ti impune si tie dorintele lor sau a te trada, prezenta acestor persoane te va irita la inceput. Te va enerva mai apoi, pentru ca la final sa simti ca te-a imbolnavit. Sanatatea si starea ta de bine pot fi serios afectate de astfel de persoane. Mai ales atunci cand esti nevoit sa interactionezi zilnic cu ele, sa traiesti sau sa lucrezi impreuna cu ele. Ce-i de facut? Anumite lucruri (a se intelege anumite persoane) nu pot fi ocolite. Un sef, un coleg de birou, un membru al familiei... cum sa faci abstractie de ei? Ideal ar fi sa ocolesti aceste personaje. Sa te indepartezi de ele, sa le excluzi din cercul tau. Daca lucrul asta nu este posibil, atunci trebuie sa inveti sa interactionezi cu ele.
Cand esti obosit, ocupat sau apasat de diverse probleme, ultimul lucru de care ai nevoie este cineva care se plange de ce i s-a intamplat / de ce nu i s-a intamplat. De viata, in general. Plangaciosul este un mare consumator nu doar al timpului celorlalti, ci si a energiei lor. Daca iti trece prin minte ca problemele lui ar merita sprijinul tau, s-ar putea sa te inseli. Pentru ca plangaciosul doreste sa atraga atentia mai mult decat sa fie ajutat. Pentru a nu cadea in capcana lui, nu intra in prea multe discutii cu el. Iar daca totusi vrei sa il ajuti, nu ii plange de mila, ci spune-i direct parerea ta incurajandu-l. Insa nu te baza prea tare pe faptul ca s-ar putea schimba. Indiferent de cat de bun confident i-ai fi.Desi la prima vedere n-ai spune ca au ceva in comun cu persoanele toxice, exista anumite persoane amabile care pot fi un mic pericol pentru tine. Aceste persoane sunt calme, dragute, iti sar in ajutor chiar si atunci cand lucrul asta le impovareaza. Pana aici nimic nu ar suna periculos pentru tine. Si totusi lucrurile nu stau asa. Pentru ca, in timp, emotiile, frustarile se acumuleaza si in final persoana cuminte si amabila poate rabufni ca un adevarat vulcan. Si acesta este momentul in care colegul sau amicul saritor se transforma intr-o persoana toxica. Ce vei auzi in momentul cu pricina va fi o revarsare de energie negativa. Dinspre persoana cu pricina spre tine. In privinta persoanelor autoritare, dure, care se impun in fata celorlalti intimidandu-i si chiar umilindu-i, nu exista niciun dubiu. Sunt toxice. Nu este nevoie ca o astfel de persoana sa iti fie sef. Cu mare usurinta poti observa faptul ca persoanele care vor sa detina controlul, sa conduca, pot fi soti, iubiti, prieteni sau colegi. In relatia cu astfel de oameni este foarte important sa stii sa reactionezi de asa maniera incat starea ta interioara sa nu aiba de suferit. Vorbim despre persoane care pot crea adevarate probleme de sanatate celor din jurul lor. Este important de stiut ca indiferent de cat de mult ai gresi, in spatele acestui comportament se ascund cauze ce tin de celalalt, nu de tine. Daca nu poti ocoli persoanele de acest tip, daca nu le poti scoate din cercul tau de prieteni, de cunostinte, detaseaza-te mental de ele. Exercitiile sau activitatile de relaxare, existenta unui prieten apropiat sunt necesare cand ai in familie sau in mediul tau astfel de persoane. Trebuie sa te indepartezi mental de ele, sa nu lasi ca vorbele sau actiunile lor sa te atinga emotional. Si sa nu te arati intimidat in fata lor.La fel de des intalnite sunt si persoanele care par a sti totul. Nu admit sa fie contrazise, dialogul nu isi are loc in expunerile lor. Indiferent daca au sau nu dreptate, sunt agresive cand isi sustin ideile. Dreptatea incepe si se termina la ele. Cum ar trebui sa te porti cu ele? Sa nu le iei in serios sau, daca doresti o discutie cu ele, sa fii atat de bine informat incat sa ii poti face fata cu brio. Persoanele inchise in ele, care comunica greu cu ceilalti, nu fac parte cu siguranta din categoria celor a caror prezenta ti-o doresti. Este dificil sa lucrezi cu ele. Vorbesc putin, iar daca le atragi atentia in public, risti sa se inchida si mai mult in ele. Nu lasa situatia asa. Incearca o discutie in particular cu persoana respectiva, pastrandu-ti calmul. Va trebui sa te inarmezi cu multa rabdare. Fireste, daca iti doresti sa schimbi lucrurile. Daca nu esti inzestrat cu abilitatile necesare, renunta. Vei iesi stors de energie dintr-o discutie cu o persoana de acest tip. 
Din prezentarea persoanelor care ne pot da dureri de cap nu puteau lipsi cei care tradeaza. Ii stii. Exista numeroase variante cand vorbim despre ei. Cel mai bun prieten care te tradeaza, colegul de job care isi asuma rezultatele pozitive ale muncii tale. Persoanele astea sunt cu adevarat toxice si asta pentru ca sunt persoane apropiate care te cunosc bine si in care ai incredere. De aceea este important sa nu acorzi celor din jurul tau prea usor increderea. Daca este vorba despre un prieten, tradarea este sinonima cu pierderea increderii. In cele mai multe dintre cazuri, prietenul tradator va fi eliminat din cercul tau de amici. Mai greu va fi daca tradatorul este un coleg. In acest caz nu te arata intimidat si nu evita o eventuala confruntare cu el. Important este sa nu vorbesti in termeni negativi despre el pentru ca ai nevoie de suportul celorlalti. 
La fel de toxice sunt si alte personaje. Fata, baiatul, nepotul... ruda sefului, fata, baiatul profesorului. Cu personajele astea te-ai intalnit cel putin o data pana acum. Sunt cei care sar etape. Sar direct in joburi bune, pozitii caldute, note mai putin meritate. Si la fel de toxici ca ei, mai ales daca te afli inca pe bancile scolii, suntcopiii de bani gata. Cu ei nu vei putea gasi prea usor subiect de discutie. Pentru ca au totul pe tava. Si nu impart acelasi sistem de valori cu tine. Le incadram in categoria persoanelor toxice. Pentru ca simti ca iti fac viata un chin.

joi, 29 martie 2012

Se mai gandesc angajatorii la motivarea angajatiilor ?...foarte putin probabil !!!

Motivarea angajatilor – cuvantul magic in cadrul oricarei organizatii. Atat de des pomenit, atat de mult vehiculat, asa de usor de inteles, la o prima vedere, incat ne mai intrebam de ce mai scriem un articol pe aceasta tema. Intens uzitat, cuvantul motivatie nici nu mai are nevoie de o definitie.
Managerii vorbesc despre motivarea subalternilor, angajatii vorbesc despre ce anume le lipseste pentru a fi mai motivati s.a.m.d. In cele din urma, ca este vorba de implicare in activitate, de entuziasm, de finalizareaproiectelor, de placerea cu care ne desfasuram activitatea sau orice altceva care ne ofera bucuria de a merge la munca, asta se numestemotivatie.
 Suntem tentati, de cele mai multe ori, sa credem ca este suficient sa le oferim angajatilor un salariu pentru a se implica in activitatile lor. Sau prime de sarbatori. Sau bonuri de masa si alte bonusuri. Am auzit frecvent probleme de genul “ le-am dat angajatilor mei prime,si tot degeaba, ca nu au fost mai implicati in munca lor…” Este  un exemplu clasic de nemultumire care ne duce cu gandul dincolo de implicatiiile banesti – care, desigur, au rolul lor si consecinte benefice asupra oamenilor.
Dar, dincolo de stimulentele financiare oferite angajatilor exista o latura subtila a motivatiei, atat in munca noastra, cat si in viata de zi cu zi. Si aceasta tine de comunicare. De cat de mult si de bine sti sa asculti, sa oferi si sa primesti feedback, sa identifici care sunt factorii care declanseaza motivatia celorlati si sa ii valorifici, sa descoperi care sunt nevoile de recompense ale angajatilor, ce i-ar bucura pe ei sa primeasca, fara a te gandi ce iti place tie.
 In exemplul de mai sus, este atat  de limpede ca pentru angajatii respectivi sau pentru cea mai mare parte dintre ei nu era important sa primeasca un bonus, iar tipul de recompense nu a fost corelat cu tipul de angajat. De ce sa ne miram, in acest caz, ca initiativa noastra buna nu a avut succes? 
 Hmm, complicat sa ne desprindem de propria persoana si sa ne vedem din afara, ca un spectator la o piesa de teatru! Pe cat de complicat, pe atat de util. Sa facem un exercitiu mic, un timp si vom vedea ca ne iese, in cele din urma.
 Pe scurt, nu oferi celorlati ceva ce tie iti place, avand pretentia/asteptarea ca si lor le va placea. Vei fi dezamagit apoi. Si nu vrem asta. Si nu te astepta ca valorile in care crezi tu si care pe tine te motiveaza sunt general valabile si toti angajatii tai impartasesc aceste valori.
Identifica, intr-o prima instanta, daca performanta scazuta este cauzata de competenta profesionala scazuta (cunostinte de specialitate, experienta, abilitati) sau motivatie scazuta, printr-o serie de intrebari care te ajuta sa clarifici acest aspect. De exemplu, poti sa verifici cum a rezolvat sarcini similare in trecut, daca exista un anumit progres in realizarea sarcinii, daca standardele de performanta sunt clare si cunoscute, daca recompensele sunt corelate cu performanta si cu tipul de angajat etc.
 O alta situatie cu implicatii in motivatie este cea legata decontractul psihologic dintre angajat si angajator. Adica acele asteptari impartasite de ambele parti: ce astept eu, ca angajator, de la tine, ca angajat si viceversa. Care ar fi implicatiile aspura motivatiei? Simplu: un contract psihologic nerespectat duce la indiferenta, la initiativa scazuta, la neimplicare in activitate. Cum remediem situatia? Prin feedback (alt cuvant magic despre care am discutat intr-un articol anterior) clar si corect, prin discutii directe si clarificarea asteptarilor, prin corelarea vorbelor cu faptele.
 Ganditi-va care este impactul unui manager care stabileste anumite reguli, propune diverse activitati si strategii de lucru, dar el nu le respecta. Nu suna prea bine, nu? Exemplul propriu ( comportament, mod de a fi) reprezinta un mijloc bun prin care ii putem influenta pe ceilalti, in sensul in care dorim. Ne dorim ca angajatii nostri sa aiba un bun time management, sa isi organizeze activitatile si timpul cat mai eficient, dar noi intarziem, uitam de sedinte s.a.m.d. Ne dorim ca ei sa aduca idei noi, sa aiba initiative, dar le spunem de fiecare data ce sa faca si cum sa faca.

duminică, 25 martie 2012

Viata printre joburi

Mi-am imaginat întotdeauna că odată intrată în ceea ce oamenii numesc câmpul muncii, am să rămân acolo permanent, n-am să apuc să îmi trag sufletul decât atunci când statul se va apuca să îmi calculeze minuscula pensie românească. Şi m-am trezit că vreau să alerg până la marginea acestui câmp, cât să mă uit la parcela pe care am lucrat-o până acum şi să-mi aleg alta.
Americanii au o chestie interesantă: se spune că starea economiei în SUA se calculează şi în funcţie de migraţia populaţiei active, adică dacă angajatul american îşi tot schimbă serviciile dintr-un stat într-altul şi acceptă provocări profesionale care presupun mutatul, atunci totul merge bine pentru ţară. Noi nu avem asta.Românul când se angajează parcă îşi pune în sân o iconiţă cu ruga aprinsă să rămână pe post până la 60 şi de ani. Dacă nu este cazul tău şi tocmai ţi-ai părăsit jobul visând la unul mai bun, dar încă neavându-l, iată câteva sfaturi care te pot ajuta să treci mai bine peste “şomerie”.
Asa ca cel mai bine ar fi sa faci ceva ce ţi-ai dorit de când te ştii – Bine, bine, te dai peste cap ca să îţi găseşti o slujbă, dar o vei căuta mai cu spor dacă îţi vei păstra optimismul şi te vei simţi un om fericit. Fă-ţi cadouri, nu uita să trăieşti. Cine ştie când o să mai ai atâta timp doar pentru tine…

duminică, 11 martie 2012

Intuitia

Banuiesc ca nu de puţine ori ni s-a întâmplat să facem anumite alegeri fără a avea un raţionament la bază, ci pur şi simplu pentru că simţim că aşa trebuie. În goana după reţete ale succesului, intuiţia pare a fi un atu pe care ne dorim pe cât posibil să îl atenuăm. Ce se întâmplă însă când raţiunea nu îi face faţă realităţii?

La vârste fragede, mintea noastră pare capabilă să producă idei noi la nesfârşit şi chiar să creeze experienţe de neuitat. Odată cu trecerea anilor, observăm că nivelul creativităţii noastre scade dramatic, şi nu pentru că această capacitate ar fi dispărut, ci pentru că sistemul în care trăim ne încorsetează libertatea de gândire. Pe măsură ce înaintăm în vârstă, raţiunea îşi face apariţia şi ajungem chiar să excelăm la acest capitol, devenim ucigaşi de idei în serie. A nu se înţelege însă că militez pentru lipsa raţiunii, doar este ceea ce ne dă statul de fiinţe umane şi ne deosebeşte de animale, însă această deschidere de a ieşi din tipar ne conectează cu adevărat la realitate. Sir Ken Robinson vorbeşte despre o schimbare de paradigmă în educaţie şi despre păstrarea creativităţii prin adaptarea sistemului de învăţământ la individ, şi nu invers.

Abilitatea de a simţi sau de a şti fără a folosi raţiunea este poate cea mai simplă definiţie pe care i-o putem da intuiţiei, iar Albert Einstein spunea că intuiţia este singurul lucru cu adevărat important. Aceasta este şi soluţia pentru lipsa de creativitate pe care o traversăm şi, din fericire, intuiţia este o abilitate cu care am fost înzestraţi toţi, trebuie doar să învăţăm să o redescoperim şi să o ascultăm. Femeile folosesc cel mai adesea acest dar sub numele de intuiţie feminină, însă şi bărbaţii sunt la fel de capabili să îşi folosească intuiţia. Aceasta ne oferă indicii 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, nu trebuie decât să o ascultăm.

Creierul este partea fizică care acţionează în interiorul minţii. Creierul este o parte a minţii. Mintea include inspiraţie, intuiţie, instincte senzoriale şi cele 6 simţuri. Mintea ne conectează atât la conştient, cât şi la inconştient. Aşa că, atunci când ne luptăm cu creaţia şi ideaţia este pentru că încercăm să folosim conştientul pentru a le rezolva, însă acesta nu este cel potrivit. Cheia este să folosim inconştientul, intuiţie.

Leadership şi intuiţie
Oamenii intuitivi au tendinţa de a se cufunda în probleme, strângând informaţii şi fapte pe fugă în timp ce îşi ascultă vocea interioară. Cei care îi privesc din exterior pot interpreta aceste gesturi ca fiind impulsive. În realitate însă, oamenii intuitivi sunt capabili să ia decizii rapide bazate pe experienţa şi înţelepciunea acumulate. Deşi intuiţia este mai puternică la unii oameni decât la alţii, cred cu tărie că fiecare lider poate să înveţe să fie mai intuitiv. Ţine doar de capacitatea de a crede în ceea ce îţi dictează inima.

Cea de a 8-a lege prezentată de John Maxwell în cartea „Cele 21 de legi de necontestat ale leadershipului” esteLegea intuiţiei. Aceasta este una dintre cele mai dificil de înţeles legi ale leadershipului şi presupune că fiecare lider acţionează în diverse situaţii în funcţie de stilul de leadership pe care şi l-a asumat. Intuiţia unui lider se bazează pe fapte, însă este susţinută îndeaproape de factori intangibili, precum timp, impuls sau morală. Tocmai aceste lucruri intangibile contribuie la succesul cuiva atunci când îi conduce pe alţii spre atingerea unui scop comun.

Cum vezi lumea care te înconjoară sau cum vezi o anumită situaţie este reflecţia a ceea ce eşti. Un om din IT va vedea întotdeauna soluţiile din această perspectivă, însă asta nu înseamnă că cineva din domeniul ştiinţei nu poate avea o soluţie la fel de bună, însă din altă perspectivă. Abilităţile naturale împreună cu cele deprinse prin învăţare formează intuiţia. Tocmai de aceea intuiţia în leadership poate fi învăţată de aceia care îşi doresc să investească timp în deprinderea acestei abilităţi.

În secolul vitezei, deschidea şi flexibilitatea sunt primordiale. Aşa cum pentru a avea o prezentare de succes este nevoie să rămâi tot timpul conectat cu audienţa, să o asculţi, să o înţelegi şi să te adaptezi în funcţie de nevoile acesteia, în leadership este necesar să ai curajul să fii deschis, să îţi dai voie să greşeşti şi să îţi asculţi inima.

Paşi pentru dezvoltarea intuiţiei (adaptare după Kate Nasser)

1. Fii un student al comportamentului uman. Observă, ascultă şi comunică cu el.

2. Oferă-ţi şansa să vezi lucrurile aşa cum sunt ele. Nu lăsa fricile, speranţele sau lucrurile personale din viaţa ta să deformeze realitatea.

3. Construieşte-ţi intuiţia prin a-ţi da libertatea de a gândi, de a acţiona şi de a greşi.

vineri, 6 ianuarie 2012

Vinovatul...poate chiar eu !?!

Ne vrem intotdeauna curati, perfecti, fara greseala, fara eroare. Si totusi a gresi e omenesc. Omul este supus greselii, spunea Seneca. Cu toate acestea, intotdeauna avem un argument pentru ceea ce merge prost, niciodata nu suntem de vina, in totalitate. Mereu exista un tap ispasitor. Invariabil folosim sau intalnim aceleasi scuze, acelasi argument.
“Da, am gresit, dar…..” sau “Da, am gresit, dar am facut-o pentru ca …” sau “Nu aveam o alta solutie”. Toate aceste argumente subliniaza existenta tapului ispasitor. Nu noi suntem de vina, evident! Noi nu am vrut dar am fost “obligati”, sau constransi de imprejurari, sau provocati, sau… lista poate fi foarte lunga.
Evident ca este eliberator sentimentul pe care ti-l da posibilitatea de a da vina pe cineva. Pentru orice. Pentru jobul pe care il urasti, pentru lipsa banilor, pentru deceptiile in iubire, pentru minciuni, pentru orice esec, pentru orice nu merge bine. Mereu exista un tap ispasitor si acela nu esti niciodata tu.
Imi pare rau ca va trebui sa spulber visul acelor care inca mai cred in acest mit. Adevarul este ca nu este nimeni de vina pentru ceea ce ti se intampla. Degeaba cauti un tap ispasitor. Tu esti acela! Doar tu! Pentru ca tu esti responsabil pentru tot ceea ce ti se intampla, pentru tot ceea ce experientezi, atat bun cat si rau. Tu le atragi. De unele dintre aceste experiente ai nevoie, pentru a invatatii lectiile vietii, iar pe altele le atragi, tocmai pentru ca nu ti le doresti. Suna paradoxal, nu? Stiu, dar asta e adevarul.
De-a lungul timpului am observat ca atunci cand ceri cuiva sa vorbeasca despre sine, acesta incepe cu defectele, cu ceea ce este rau sau cred ei ca este rau, cu ceea ce nu-i place. Daca ii intrebi pe oameni ce vor, multi incep sa-ti spuna ce nu vor. Sunt putini cei care vorbesc despre sine sau despre cevor de la viata in termeni pozitivi. Cei mai multi se concentreaza pe ce nu sunt, pe ce nu au, pe ce nu reusesc. Se spune ca acolo unde iti este atentia, acolo iti este si energia. Daca atentia ta este pe defecte, pe lipsuri, pe esecuri (peste care nu vrei sa treci), pe kilogramele in plus, pe deceptii, pe infidelitate, pe minciuna etc, evident ca acolo iti este energia. Asta cauti, asta atragi, asta iti doresti. Intotdeauna primim ceea ce ne dorim. Nu aceasta este partea grea. Daca vrei poti!

Realitatea ne arata ca mai greu decat sa primesti este sa ai grija ce iti doresti, ce atragi. Concentrandu-te la ceea ce nu vrei, acolo iti este energia, acolo iti este atentia, acolo este ceea ce atragi.
Asa ca tu esti responsabil pentru ceea ce traiesti, pentru ceea ce ti se intampla! Si daca cauti un tap ispasitor, iti pierzi timpul pentru ca singurul tap ispasitor esti tu! Tu esti responsabil pentru viata pe care ai ales sa o traiesti, fie ca este buna sau rea. Intotdeauna exista posibilitatea de a face alegeri, nu doua trei, exista o infinitate de alegeri. Si esti responsabil pentru alegerea facuta, asa cum esti si singurul tap ispasitor, daca lucrurile nu ies asa cum ai fi vrut tu.

Ai grija unde iti este atentia, pentru ca asta vei atrage! Ai grija ce-ti doresti si ce nu-ti doresti pentru ca aceasta vei atrage!

miercuri, 4 ianuarie 2012

Daca mi-as putea trai din nou viata..

M-as fi culcat sa ma odihnesc atunci cand ma simteam rau, in loc sa pretind ca pamantul se va opri daca eu nu voi fi la serviciu pentru o zi.
As fi ars luminarea roz sculptata ca un trandafir in loc sa o las sa se topeasca in camara.
As fi vorbit mai putin si as fi ascultat mai mult.
As fi invitat prieteni la masa chiar daca e o pata pe covor si canapeaua trebuie stearsa.
As fi mancat pop-corn in camera “buna” si nu mi-as mai fi facut atatea griji din cauza prafului cand cineva vroia sa aprinda focul in semineu.
Mi-as fi facut timp sa-l ascult pe bunicul povestind din tineretile lui.
N-as fi insistat niciodata sa mergem cu geamurile masinii inchise intr-o zi frumoasa de vara doar pentru ca parul meu a fost proaspat coafat si fixat.
As fi stat intinsa pe pajiste cu capul pe iarba.
As fi plans si ras mai putin privind televizorul si mai mult privind viata.
Dar, cel mai mult, sa am o a doua sansa la viata, as pretui fiecare moment, l-as privi cu adevarat…l-as trai…
Nu m-as mai agita atat de mult pentru lucruri meschine si marunte.
Nu va faceti griji din cauza celor care nu va simpatizeaza, sau mai mult, n-ar trebui sa va intereseze cine ce face. In schimb, sa pretuim prietenii pe care ii avem si oamenii care ne iubesc.
Si prin ceea ce facem in fiecare zi sa ne imbunatatim mintea, trupul, sufletul, emotiile!

~ de Emma Bombeck
(scrisa dupa ce a aflat ca este bolnava de cancer)


Cat adevar in cuvintele de mai sus. Din nefericire, un adevar de care devenim constienti, intotdeauna, atunci cand este prea tarziu. Atunci cand nu se mai poate schimba nimic.

Bine ar fi sa invatam din experienta altora pentru ca viata este mult prea scurta pentru a putea invata doar din propria experienta.

luni, 2 ianuarie 2012

Happy New Year!!! Purpose 2012 !

      2011 a trecut. Done!Doamne, ce an am avut! Am plans, ne-am bucurat, ne-am chinuit, am jubilat. A fost un carusel al emotiilor in care mi-am descoperit limite si le-am depasit, cu unele m-am resemnat, iar pe unele le-am acceptat. Am descoperit ca sunt puternica  , am invatat sa fiu mai increzatoare in mine si ca am aceea viteza a 5-a pe care o credeam pierduta definitiv.

A fost anul in care am facut cel mai mult sport, am citit cel mai mult,am pierdut cativa prieteni dragi, dar m-am apropiat si mai mult de prietenii pe care ii cunosc de ani buni. Am cunoscut ce inseamna determinarea si sa nu renunti chiar si cand nu ai nici cea mai mica idee de cum sa mergi mai departe. Am revazut prieteni pe care nu i-am mai vazut de mult timp si ne-am simtit ca si cum ne-am fi despartit ieri. Mi-a fost frica de multe ori ca nu gasesc drumul, dar nu m-am dat batuta, si am reusit.
    PURPOSE!Anul 2011 am invatat ca visele se indeplimesc, e suficient sa crezi cu tarie in ele si sa lucrezi suficient de mult pentru a le face realizabile. Am mai invatat ca uneori e bine sa nu ti se indeplineasca dorintele tale si sa ai parte de dorintele altcuiva, sa faci ceea ce nu trebuie ca sa capeti ceea ce ai nevoie, sa faci ceea ce nu credeai ca o sa faci vreodata ca sa primesti ceva ce nu stiai ca vrei sa ai.
     As mai  spune ca la fel de important este ca, dupa ce mi-ai descoperit telul, ca il traiesti in fiecare zi, sa si  faci cate ceva care te apropie de el putin cate putin.Pentru anul 2012 imi mai doresc sa-i vad mai des pe oamenii pe care i-am cunoscut pana acum si sa cunosc oameni cat mai intelepti, blanzi, pusi pe treaba si ne-egoisti. Si, daca se poate si nu cer chiar atat de mult, sa am parte de mai putine drame si mai multe aventuri.

Iti doresc sa descoperi ce vrei sa faci in 2012, sa stii ca ai puterea sa iti atingi telul sii daca te impotmolesti si simti ca nu esti singura! Sa avem un 2012 senzational!